Gică Hagi aniversează 20 de ani de parteneriat cu Automobile Bavaria, iar cu această ocazie BMW a lansat o ediție limitată de mașini cu numele „Regelui”!
Într-un videoclip publicat pe contul de Youtube al celor de la Automobile Bavaria, „Regele” prezintă în premieră cel mai nou model de BMW: X5 Hagi Edition.
„Anul acesta aniversăm 20 de ani de parteneriat cu Automobile Bavaria! În acești ani, am avut ocazia să conduc multe modele de BMW.
Modelul meu preferat e BMW X5, combinația perfectă între sportivitate, performanță și confort. Dacă vrei să conduci aceeași mașină ca mine, poți alege BMW X5 Hagi Edition”, spune Gheorghe Hagi.
„Un punct, felicit echipa pentru tot ce am făcut. Știm să suferim, bravo nouă. Eu nu sunt supărat! Asta e. Știu că am întâlnit o echipă foarte bună, cu o sută de ocazii. Dar le-a avut cu om în plus și cu penalty care n-a fost, după cât mă pricep eu. A atins mingea, apoi a căzut Așa cred eu. Dacă greșesc, îmi pare rău. Dar îmi dați și mie voie să vorbesc?
Am jucat și eu fotbal! N-am cum să vorbesc în momentul de față despre ce va fi. Le-am zis, există presiune, tensiune, așa e când ești în față. Azi e important că suporterii au văzut un meci frumos, cu ritm, cu intensitate, cu jucători valoroși. Ne așteaptă două etape grele, vom vedea. Am avut oportunități, am pasat, am jucat. Scuzați-mă! Când am rămas cu un om în minus n-am mai avut ce să facem.
Când am ieșit campioni în 2017, portarul a avut contribuție importantă. Sperăm să îi dedicăm titlul lui Aioani acum. E un portar bun, are evoluții bune, dar nimeni nu vorbește despre el. Nu e în primii 3-4 portari din țară, nu? Joacă și cu piciorul, dar nu e bun, că e la Farul. Sunt alții mai buni…”, a spus Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER